Acum ceva timp, am realizat ceva ciudat: mâncam de parcă n-aș fi știut nimic despre nutriție. Și când venea vorba de mișcare, aveam motivația unei șosete ude. Dar adevărul e că știu ce înseamnă un stil de viață sănătos. Am citit articolele. Mi-am făcut planuri. Am scris liste de cumpărături și mi-am pregătit hainele de sală.
Și totuși… tot ajungeam să ronțăi chipsuri. Tot mă trezeam dând scroll în loc să fac întinderi.
Apoi am dat peste un concept din cartea lui Daniel Kahneman despre „gândirea rapidă” și „gândirea lentă”. Gândirea rapidă e automată. E partea din creier care trage concluzii, acționează pe instinct, evită efortul. Gândirea lentă e logică, rațională, dar și leneșă. Nu vrea să apară decât dacă e musai.
Atunci mi-a picat fisa: încercam să câștig lupta pentru sănătate cu gândirea lentă—planuri, logică, voință—dar lăsam gândirea rapidă să ia deciziile de zi cu zi.
Așa că am decis să schimb strategia. Ce-ar fi să nu mai lupt cu obiceiurile automate, ci să le ghidez?
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mut mâncarea sănătoasă în fața frigiderului. Am tăiat fructe, am pus hummus și morcovi în borcănele, și am lăsat un bol cu migdale lângă birou. N-am decis să mănânc mai bine, doar am făcut mai ușor să aleg mâncarea sănătoasă fără să gândesc prea mult.
Pentru exerciții, am renunțat să mai fiu ambițios. Fără planuri grandioase. Mi-am pus hainele de sport de cu seară și mi-am spus: „Doar cinci minute mâine.” Și de cele mai multe ori, când începeam, cinci minute deveneau douăzeci.
M-a ajutat și muzica. Un playlist bun a devenit un semnal. Am început chiar să aștept cu nerăbdare, nu pentru că am devenit o persoană „fit”, ci pentru că mi-am păcălit sistemul de recompensă al creierului.
Privind în urmă, nu mi-am schimbat viața complet. Doar am făcut câteva mici ajustări care au lucrat cu creierul meu, nu împotriva lui. Creierul meu de tip „gândire rapidă” vrea ușor. Vrea semnale, recompense, rutine. Așa că i le dau, dar care duc în direcția sănătoasă.
Și încet, fără drame sau epuizare, lucrurile se schimbă.
Mai greșesc. Mai mănânc aiurea sau mai sar peste antrenamente. Dar nu mă mai cert pentru asta. Pentru că acum știu - obiceiurile nu se construiesc într-o zi. Se construiesc în momente, puse unul peste altul, ca niște cărămizi mici.
Și se pare că, până și un creier leneș poate construi lucruri frumoase.