Întreb pentru un prieten..

Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat.

Discuția cu un prieten mi-a amintit de adevărul acestor vorbe. Îmi povestea cum fiecare relație în care se implică, se sfârșește mereu la fel: trăiește o mare dezamăgire față de oamenii pe care îi întâlnește, experimentează lipsa de speranță și singurătatea cronică, simte cum o greutate tot mai mare îl apasă pentru că timpul trece, și pare că nu mai răsare soarele și pe strada lui.

Totuși, găsește forțele să mai încerce. Intră într-o nouă relație, se îndrăgostește până peste cap, uită temporar de suferință și face tot ce poate să fie diferit de data asta. Și funcționează o vreme. Până când încep să apară diferențele de opinie, sentimentele de trădare, neîncrederea, criticile. Și se trezește curând în același loc dureros.

Realizăm că povestea se repetă, ca o piesă de teatru în care unii dintre actori se mai schimbă, însă replicile rămân mereu aceleași.  Se ivesc câteva nedumeriri:

Cum de reapare speranța că „poate de data asta va fi diferit”?

Cum ne putem opri pentru totdeauna din repetarea tiparelor nesănătoase?

Cum învățăm să luăm decizii diferite, ca adulți?

Dacă putem accepta că relația perfectă nu există, ce reprezintă totuși succesul într-o relație? Cum „arată” o relație satisfăcătoare?

Observ adesea că întrebările sunt mult mai revelatoare decât răspunsurile. În special pentru schimbările profunde de care oamenii au nevoie. Din când în când suprind sclipirea aceea din privire, ca o mare descoperire de sine, dar și o mare incertitudine.

Iar acolo începe adevărata muncă pentru schimbare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s