Suntem înconjurați de oameni, încă dinainte să înțelegem ce e lumea. Nici măcar nu cunoaștem limba maternă când începem să căutăm răspunsuri la întrebări ca: „Ce face o persoană ca mine, într-o lume ca asta, cu oameni ca ei?” sau „Sunt eu o persoană ok?”, „Sunt ceilalți, persoane ok?” și le găsim în primele contacte cu mediul social – părinții sau îngrijitorii, bunicii, verișorii, vecinii, educatorii și fiecare om cu care interacționăm pe parcursul dezvoltării.
Sănătatea mentală a omului este modelată în mare parte de feedback-ul care vine din exterior, fie el pozitiv sau negativ. Prin astfel de experiențe primim atenția, acceptarea și contactul, atât de necesare pentru a ne forma o imagine despre sine și despre lume.
Cu toate acestea, cultura și educația ne învață cum să ne comportăm adecvat prin manipularea cantității și tipului de feedback pe care ni-l acordăm unul altuia. Economia de aprecieri se manifestă și în cultura noastră prin vorbe din popor:
- Nu e ok să ceri (apreciere, afecțiune, recunoașterea meritelor), ceilalți te vor vedea până la urmă…
- Nu arăta cât de mult ții cu adevărat la cineva, că i se urcă la cap!
- Fii modest și nu te bucura când primești complimente.
- Critica e mereu constructivă, așa că stai și îndură orice ar fi!
- Și, cel mai important, e greșit să crezi despre tine că ești important pentru că „Lauda de sine nu miroase-a bine”…
În diverse forme și sintagme, primim constant astfel de mesaje de la societatea din jurul nostru. Iar acestea conduc la o zgârcenie generală și la un deficit de afecțiune pentru noi toți.
Cât de bine ar fi să putem arăta mereu cât de bucuroși suntem să-l vedem pe celălalt! În loc să calculăm mereu consecințele, păstrându-le pentru ocazii speciale și pierzând momentul, uitând… De câte ori nu-i observăm pe alții cum se abțin, deși simți cum te-ar lua în brațe de fericire?!
Sau să cerem atenție atunci când avem o zi proastă, fără să diminuăm valoarea mângâierii, când o primim. Un cadou inspirat, nu e întotdeauna o surpriză.
Ce ușor ar fi să ne dăm voie să apreciem o privire binevoitoare sau un compliment meritat, și să împărtășim emoția cu cei de lângă noi! Să nu găsim explicații și scuze pentru ceea ce suntem, ceea ce devenim, ceea ce am fost mereu.
Să nu luăm orice critică ca pe o temă de casă, pentru că „diamantele sunt create sub presiune”… Uneori pur și simplu nu trebuie să te simți vinovat, rușinat sau dator nimănui. Ești ok și când nu demonstrezi cea mai bună versiune a ta.
Iar alteori, să ai grijă de sufletul tău e tot ce ai de făcut!
Pentru cei care au experimentat neiubirea, o poveste să vă încălzească pe interior:
The Warm Fuzzy Tale, a lui Claude Steiner (cu ilustrații )
Alexandra Gruicin 