Ce fel de magie e psihoterapia?

Magia înseamnă multe lucruri pentru fiecare dintre noi. Ne dorim să ne spună din timp stelele pentru ce să ne pregătim, să putem ghici caracterul unui străin după ce-i aflăm ziua de naștere, să cadă pajură când vrem să ne cumpărăm pantofii ăia. Dacă s-ar putea, să ne spună altcineva ce e mai bine pentru noi.

În copilărie, primii magicieni sunt părinții. Ei fac lucrurile să apară și să dispară, și transformă apa în bule de spumă parfumată. Apoi, aflăm că și părinții nostri au magicienii lor – medici, farmaciști, preoți. Aceștia le aduc poțiuni salvatoare, formule și amulete fermecate.  Dacă experiența a fost pozitivă, vom căuta în continuare soluții de acest gen. Dacă însă, experiența a fost nefericită, ne putem reorienta spre alte tipuri de vrăji. În viață trebuie să te descurci cumva.

Eroii din basme au și ei ajutoarele lor, iar terapeuții s-au furișat cu mare iscusință încă de pe-atunci – zâna cea bună, peștișorul de aur, oaia fermecată – pentru ca protagonistul să țină demonii la distanță și să-și atingă scopul.

Nu foarte mulți dintre noi am avut șansa să avem un vecin psiholog sau consilier școlar,  aşa că, în alegerea psihoterapeutului, ne îndreptăm spre vrăjitoriile familiare. Semnificația psihoterapiei cade astfel în trei categorii posibile:

  • știință – abordarea terapeutică științifică, pentru rezolvarea problemelor punctuale, mai mult sau mai puțin clare, cu ajutorul unor competențe și standarde de calitate ale şcolilor de formare în psihoterapie,
  • supă de pui” – sprijin moral în cazul unei suferințe curente, cu empatie și susținere pentru resuscitarea speranţei,
  • spiritualitate – abordarea religioasă a unei situații dificile, prin încrederea investită în sfătuitor și simbolistica aferentă.

Iată câteva întrebări de reflecţie, premergătoare primei întâlniri cu psihoterapeutul:

Cine era magicianul în copilăria ta?

Cum ai vrea să decurgă procesul terapeutic?

Ce vrei să obții din colaborarea cu un psihoterapeut?

 

Nici Vrăjitorul din Oz nu era chiar magician adevărat. Şi totuşi Dorothy a ajuns înapoi acasă.

Advertisement

Leave a Comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s